Bijuterii ale Romaniei in Patrimoniul UNESCO (III)

Au fost mai multe. Unele au fost macinate de istorie. Altele, cam 150, au ramas in picioare. Dintre acestea, sapte (deocamdata) au fost recunoscute ca fiind comori ale umanitatii si au intrat in Patrimoniul UNESCO. Povestea sasilor transilvani a inceput in secolul al X-lea, odata cu actiunea de cucerire maghiara a voievodatelor romanesti din Ardeal. Pentru a-si intari autoritatea asupra teritoriilor cucerite si pentru a asigura apararea acestora, regalitatea maghiara a apelat la colonizarea zonei cu noi populatii. Printre acestea s-au numarat si sasii, sositi din regiunile Flandrei, Saxoniei si Rinului. Treptat, colonistii sasi au capatat privilegii asupra teritoriilor unde s-au asezat. Initial spatii de rugaciune, bisericile sasesti au inceput sa fie fortificate odata cu aparitia pericolului navalirilor turcesti si tataresti. Lacasurile de rugaciune, situate, prin traditie, in centrul obstii, au dobandit si functia de adapost al comunitatii. Au fost construite, cu tenacitate si pricepere, ziduri de aparare, turnuri fortificate, bastioane si drumuri de straja. La vreme de restriste, bisericile astfel intarite puteau adaposti intreaga populatie. Tot acolo erau dosite proviziile si uneltele de lucru.

In curtea interioara a bisericilor au fost construite locuinte de tip fagure, lipite de zidul de aparare. Fiecare familie avea locul sau bine stabilit in interiorul fortificatiei si, in unele cazuri, locul acela se transmitea in familie, din generatie in generatie. Lucrurile pareau sa se eternizeze, in intelesul bun al cuvantului – cu trecerea timpului, comunitatile sasesti deveneau din ce in ce mai puternice, din ce in ce mai prospere si mai influente. Prima mare lovitura a venit odata cu incheierea celui de-al doilea Razboi Mondial, cand populatia saseasca a avut mult de suferit de pe urma autoritatilor comuniste nou-instalate. Pentru sasii care nu au murit in razboi, au urmat exproprieri, deportari, ani grei de inchisoare. Dupa 1989, cand au putut sa plece, sasii au plecat de tot. Aproape toti. Un exemplu: in anul 1939, comunitatea sasilor din localitatea Valea Viilor numara 928 de membri. In 2004 ramasesera 20. Acum mai sunt doar sase.

• Noi localităţi din România au devenit staţiuni turistice
• Au început lucrările de restaurare a Cazinoului din Constanţa după 7 ani de chin birocratic

Singurul lucru bun care li s-a intamplat bisericilor sasesti fortificate in ultimii ani este faptul ca sapte dintre ele au capatat statutul de situri ale Patrimoniului Mondial al UNESCO. In ultima vreme au inceput (de fapt, reinceput, dupa interventiile efectuate in anii ’60) lucrarile de conservare si de restaurare. Volumul si complexitatea lucrarilor reclama, insa, sume considerabile pe care, se vede treaba, bugetele postrevolutionare nu prea sunt dispuse sa le aloce. Au aparul si initiative particulare ori ale unor organizatii nonprofit care lucreaza si investesc in lucrarile de restaurare – cel mai bun exemplu este cel al Fundatiei Mihai Eminescu, patronata de Printul Charles al Marii Britanii, cel care, de altfel, a si achizitionat o gospodarie saseasca la Viscri. Interesul Printului Charles pentru batranele localitati sasesti a facut ca, pe aceste meleaguri, sa soseasca si un botanist britanic, dr. John Akeroyd.

Inca de la prima vizita, din anul 2000, John Akeroyd a fost fascinat de zona, considerand-o „una dintre comorile culturale cel mai putin cunoscute ale Europei. Aici, peisajul rural prezinta caracteristici de tip medieval care au supravietuit in mod remarcabil: biserici fortificate, sate pastrate intacte, agricultura mixta nonintensiva in echilibru ecologic cu natura si animalele in salbaticie, sate inconjurate de paduri batrane si pajisti bogate in flori salbatice. O astfel de frumusete si bogatie naturala nu este rezultatul unei simple asamblari de fragmente, ci reprezinta un intreg de o inestimabila valoare stiintifica, culturala si umana.“ In anul 2006, John Akeroyd a publicat, editata de Fundatia Adept, o carte: Peisajul istoric al satelor sasesti din sudul Transilvaniei. Cu o circulatie restransa, lucrarea este, in egala masura, o opera de investigare stiintifica a fostelor teritorii sasesti si o balada incantata si trista a acestora. Prefata cartii poarta titlul: Protejarea unei lumi uitate in folosul generatiilor viitoare. Din pacate, la nivel institutional, se pare ca Romania nu poate pricepe cele doua abstractiuni din enuntul de mai sus, nici alaturarea lor. Daca lumile cu pricina tot sunt uitate, de ce ni le-am mai aminti? Si ce-au a face generatiile viitoare cu ceea ce noi am uitat deja?

Calnic, judetul Alba
Povestea cetatii Calnic incepe in secolul al XIII-lea cu un masiv donjon de piatra, inconjurat de ziduri puternice, folosit ca locuinta nobiliara. La 1430, cetatea a fost vanduta de ultimii descendenti ai familiei nobiliare comunitatii sasesti care, in prima jumatate a secolului al XVI-lea, a inaltat noi centuri de ziduri, a fortificat turnul portii si, pe ruinele unei constructii mai vechi, a ridicat, in incinta interioara, o capela.

Valea Viilor, judetul Sibiu
Localitatea este atestata de la 1263. Aici, in secolul al XIV-lea, a inceput constructia unei biserici, dar infatisarea actuala a lacasului de cult dateaza de la inceputul secolului al XVI-lea. Tot de atunci dateaza si fortificatiile. Orga a fost instalata la anul 1807, dar acum componentele din piele ale delicatului sau mecanism au fost distruse de dihori. Amenajarea drumului ce strabate comuna a obturat sistemul de drenaj al cetatii, astfel incat acum, cand ploua, apa se infiltreaza prin pardoseala de lemn a bisericii.

Biertan, judetul Sibiu
Atestata de la 1283, biserica din Biertan este inconjurata de patru randuri de ziduri de aparare, noua turnuri si bastioane si a fost, vreme de mai bine de 300 de ani (1562-1867) resedinta episcopala a sasilor. Usa sacristiei poarta marturia uluitoarei priceperi tehnice a mesterilor sasi: o incuietoare cu 15 zavoare care se inchid pe trei directii si care sunt actionate, simultan, printr-o singura rasucire a cheii in broasca.

Darjiu, judetul Harghita
Reconstruita in secolului al XV-lea pornind de la o constructie in stil romanic ridicata in secolul al XIII-lea, biserica din Darjiu este protejata de un zid de aparare cu inaltimea de cinci metri. Frescele din interior (din care se mai pastreaza fragmente) au fost pictate la anul 1419. In secolul al XVIII-lea, cand functia de aparare a bisericii-cetate si-a pierdut insemnatatea, in incinta au fost amenajate spatii de depozitare a proviziilor pentru intreaga comunitate.

Saschiz, judetul Mures
Locuita de secui pana la sfarsitul secolului al XIII-lea, localitatea a fost apoi populata preponderent de sasi. Turnul cetatii seamana foarte mult cu Turnul cu Ceas din Sighisoara, intre cele doua comunitati, cea a Sighisoarei si cea a Saschizului, existand o veche rivalitate. Biserica din Saschiz a fost fortificata la anul 1493 si are aspectul unui bastion, etaland la etaj un drum de straja sprijinit in consola. Pentru siguranta comunitatii, sasii au construit pe culmea dealului din apropiere,
intr-un loc greu accesibil, o cetate, astazi in ruina.

Viscri, judetul Brasov
Prima atestare a bisericii dateaza de la 1400, dar aceasta a fost construita pe locul unei biserici romanice inca si mai vechi. In actuala incinta se mai pastreaza patru capiteluri provenind de la biserica romanica, unul dintre ele servind drept cristelnita. Altarul incorporeaza o orga, iar aceasta este, in prezent, supusa unor migaloase si complexe lucrari de restaurare. Zidurile si turnurile de aparare au capatat forma lor definitiva in secolul al XVII-lea.

Prejmer, judetul Brasov
Prima atestare documentara a bisericii dateaza din secolul al XIII-lea. Este una dintre cele mai frumoase si mai puternice din Transilvania si are, alipite de zidul de aparare, 272 de incaperi, cate una pentru fiecare familie a comunitatii (cel mai mare numar de incaperi dintre toate bisericile sasesti fortificate). Altarul gotic a fost pictat intre anii 1450-1460. La intrarea in biserica se pastreaza piatra cu inel de fier de care erau legati nelegiuitii si femeile necredincioase, spre a fi batjocoriti de comunitate la iesirea de la slujba.